Duminică 07 Decembrie 2025, Actualizat acum -24 zile 5:56 pm

 

Voinea: Venitul minim de inserţie înlocuieşte, din 2015, alte forme de ajutor şi ţinteşte mai multe categorii

voineaPersoanele cu venituri reduse vor primi, din 2015, o nouă formă de ajutor social, care va comasa alte ajutoare sociale şi se va adresa unei categorii mai largi de populație, inclusiv unora dintre cei care în prezent sunt excluşi de la încasarea ajutoarelor sociale din cauza faptului că dețin o serie de active, a declarat astăzi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

“În cadrul parteneriatului cu Banca Mondială avem şi o componentă socială, a venitului minim de inserție, care din 2015 va înlocui alte forme de ajutor social, se va adresa unei categorii mai largi de populație şi va fi, de asemenea, un suport financiar mai mare”, a explicat Voinea.

El a spus că, în acest moment, mulți dintre cei cu venituri reduse sunt excluşi de la plata ajutorului social pentru că dețin anumite bunuri, cum ar fi un televizor sau o bucată de pământ, iar aceştia nu ar trebui să fie excluşi. “Deci este un pachet integrat care va evita şi abuzurile dar îi va ajuta chiar pe cei care au nevoi să fie ajutați”, a mai spus Voinea.

El a precizat că discuțiile nu sunt finalizate, se derulează împreună cu Ministerul Muncii, iar proiectul va fi pus în dezbatere publică în viitorul apropiat.

Ministrul delegat pentru Buget a participat astăzi la lansarea Strategiei de Parteneriat de Țară 2014 — 2017, care va reprezenta cadrul de cooperare dintre Banca Mondială şi Guvernul României în următorii patru ani.

Lăsați un comentariu

*