Fostul jucător şi antrenor al echipei Politehnica Iaşi, Costel Moscalu, component al echipelor naţionale ale României, a murit, ieri, la vârsta de 47 de ani.
Federaţia Română de Baschet a anunţat, ieri, decesul lui Costel Moscalu, la 47 de ani, după 20 de ani de luptă cu diabetul, boală cu care s-a luptat inclusiv în timpul carierei de jucător.
“După o luptă îndelungată şi nedreaptă cu diabetul, boală care i-a fost depistată încă de la vârsta de 27 de ani şi care l-a forţat să-şi modifice întreaga viaţă, inima lui Costel Moscalu s-a încăpăţânat să mai bată şi a făcut, astfel, ca sportul românesc să mai piardă o stea din constelaţia performerilor. Peste numai câteva zile ar fi împlinit 48 de ani”, se arată în mesajul FR Baschet.
Moscalu a jucat ieri baschet cu nişte prieteni, iar în momentul în care a ajuns acasă i s-a făcut rău. Prietena antrenorului a chemat un echipaj SMURD, medicii declarând decesul după ce au încercat să-l resusciteze timp de jumătate de oră.
De-a lungul carierei, Costel Moscalu, a evoluat la echipa din oraşul natal, Politehnica Iaşi, dar şi la Elba Timişoara şi Farul Constanţa.
De asemenea, a făcut parte din echipele naţionale ale României la nivel de junior şi seniori.
Şi-a încheiat cariera de jucător la Poli Iaşi, echipă pe care a şi antrenat-o în ultimii ani.

