Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind redesemnarea prim-ministrului sunt pur politice şi fără nicio bază constituţională, deoarece în Parlament va fi schimbată compoziţia politică, nu şi programul, a declarat premierul Victor Ponta. El a arătat că schimbarea compoziţiei politice va fi efectuată conform articolului 85 din Constituţie, în timp ce mandatul premierului încetează în condiţiile articolului 110. Articolul 85 prevede că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai guvernului, iar dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a guvernului, preşedintele va putea exercita această atribuţie numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. Articolul 110 stabileşte că guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale şi că este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106 (respectiv demisie, pierderii drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces şi în alte cazuri prevăzute de lege) ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
Ponta: Băsescu vorbeşte fără bază constituţională, eu schimb compoziţia politică, nu programul
- 2 martie 2014
- 0 vizualizări
- Fără comentarii

