PUBLICITATE
Toate știrile din categoria: Politic
Sârbu (PSD): Pentru noi, protocolul din 2012 semnat cu UDMR a rămas valabil
Liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a declarat astăzi că pentru PSD protocolul semnat cu UDMR în decembrie 2012, potrivit căruia Uniunea ar fi obținut două portofolii în Guvern, este încă valabil iar dacă UDMR l-ar susține, negocierile ar putea fi reluate. […]
Lideri PNL susţin retragerea miniştrilor liberali de la guvernare: “Nu avem cum să rămânem în acest guvern”
Lideri ai filialelor de judeţ PNL, printre care preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, preşedintele PNL Argeş, cel al PNL Vâlcea şi preşedintele PNL Arad, au declarat că vor susţine retragerea de la guvernare a miniştrilor liberali, în cadrul […]
Doi parlamentari au trecut, luni, la PSD
PSD s-a întărit cu încă doi parlamentari. Senatorul PDL Marius Ovidiu Isăilă şi-a anunţat în plenul Senatului, demisia din partid şi afilierea la grupul PSD. Isăilă a fost ales senator în colegiul 3 Dâmboviţa şi este membru în Comisia de […]
Iohannis: Negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat într-o conferinţă de presă, că “negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat”. “Negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat, iar această situaţie va fi adusă la cunoştinţa şi în dezbaterea Delegaţiei Permanente. (…). Acolo se va […]
Ponta: Dacă PNL se retrage din guvern, numesc interimari, apoi merg în Parlament cu noul guvern
Premierul Victor Ponta a făcut apel la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu […]
Constantin: Există, se pare, o agendă ascunsă a domnului Antonescu
Preşedintele PC, Daniel Constantin, afirmă că liderul liberalilor, Crin Antonescu, are “o agendă ascunsă”, fapt dovedit prin agresivitatea de limbaj îndreptată împotriva partenerilor din USL şi a faptului că, până la acest moment, nu a prezentat în cadrul Uniunii un […]
Ponta: Îmi doresc ca liberalii să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Antonescu
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca mâine seară “colegii liberali” să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Crin Antonescu. “Vreau să spun un […]
Blaga: Nu cred că se rupe USL, nu pleacă câinele de la măcelărie
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că nu crede că se va rupe USL, deoarece “nu pleacă câinele de la măcelărie” şi a arătat că PDL nu va semna o moţiune de cenzură iniţiată de PNL, dar aşteaptă ca […]
Ponta s-a întâlnit cu Mariana Câmpeanu, aceasta a decis să nu demisioneze de la Ministerul Muncii
Premierul Victor Ponta a declarat că s-a întâlnit cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru o discuţie în urma căreia aceasta a decis însă să nu demisioneze din postul de ministru, urmare a acuzaţiilor formulate de preşedintele Traian Băsescu. El a […]
Ce componenţă ar urma să aibă Guvernul Ponta 3. Lista miniştrilor
Prezentăm mai jos lista ministerelor şi a celor care urmează să le conducă: Ministerul de Interne: Gabriel Oprea Ministerul Dezvoltării: Liviu Dragnea Ministerul Agriculturii: Daniel Constantin Ministerul de Externe: Titus Corlăţean Ministerul Justiţiei: Robert Cazanciuc Ministrul Apărării: Mircea Duşa Ministerul […]