PUBLICITATE
Toate știrile cu eticheta: news
Ponta: Dacă PNL se retrage din guvern, numesc interimari, apoi merg în Parlament cu noul guvern
Premierul Victor Ponta a făcut apel la unitatea USL, dar a precizat că, dacă PNL se retrage din guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu […]
Constantin: Există, se pare, o agendă ascunsă a domnului Antonescu
Preşedintele PC, Daniel Constantin, afirmă că liderul liberalilor, Crin Antonescu, are “o agendă ascunsă”, fapt dovedit prin agresivitatea de limbaj îndreptată împotriva partenerilor din USL şi a faptului că, până la acest moment, nu a prezentat în cadrul Uniunii un […]
Ponta: Îmi doresc ca liberalii să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Antonescu
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca mâine seară “colegii liberali” să nu sacrifice USL pentru proiectul personal al lui Crin Antonescu. “Vreau să spun un […]
Ponta s-a întâlnit cu Mariana Câmpeanu, aceasta a decis să nu demisioneze de la Ministerul Muncii
Premierul Victor Ponta a declarat că s-a întâlnit cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru o discuţie în urma căreia aceasta a decis însă să nu demisioneze din postul de ministru, urmare a acuzaţiilor formulate de preşedintele Traian Băsescu. El a […]
Incendiu la o vilă a lui Bercea Mondial, la Drăgăneşti
Pompierii au intervenit, azi după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o vilă din Drăgăneşti (Olt) aparţinându-i lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt şi aflat în penitenciar după ce şi-ar […]
Crin Antonescu: Am renunţat şi la desfiinţarea USD
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat,azi , într-o conferinţă de presă la Deva, că PNL a renunţat la solicitarea de a fi desfiinţată USD. “Am renunţat şi la desfiinţarea USD, s-a spus că nu am făcut concesii. Au spus că […]
Bărbat prins când jupuia un lup pe care îl prinsese într-un laţ
Un bărbat de 41 de ani din comuna băcăuană Agăş a fost prins de poliţişti în timp ce jupuia un lup, animal protejat de lege, pe care îl prinsese într-un laţ, într-o pădure din Munţii Ciucului, bărbatul fiind cercetat penal […]
Vezi numerele câştigătoare la extragerile Loteriei Române din 23 februarie!
La Loto 6/49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 1,2 miioane lei, iar la Noroc este in joc un report cumulat in valoare de peste 1,5 milioane lei (peste 334.800 euro).
Antonescu: Iohannis va fi, mai devreme sau mai târziu, premier
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, pe care foarte mulţi nu îl vor acum vicepremier, va fi, “mai devreme sau mai târziu”, premier. “Îi transmit domnului Victor Ponta un mesaj foarte simplu: să accepte ceea […]
Au fost stabiliţi adversarii României din preliminariile Europenelor din 2016
Reprezentativa României va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecţionatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord şi Insulelor Feroe, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Nisa. Grupele preliminariilor Campionatului European din 2016, […]