Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România a fost felicitată pentru alocările suplimentare în domeniul apărări şi că ţara noastră nu se află în niciun fel de pericol atâta timp cât este membră NATO. Înaintea sosirii lui Rasmussen la MApN, premierul şi cei doi miniştrii au purtat un scurt dialog la intrarea în minister. Rasmussen a sosit cu 15 minute după ora anunţată pentru eveniment, fiind întâmpinat în faţa MApN de Mircea Duşă. Oficialul NATO a primit salutul Gărzii de Onoare, fiind intonate imnurile NATO şi al României. Înaltul oficial NATO a salutat în limba română Garda de Onoare. ”Se discută cu toţi reprezentanţii statului român tot ceea ce ţine de strategia de viitor, dar angajamentul foarte ferm de respectare şi de solidaritate cu toate ţările NATO este foarte clar. Nu este niciun fel de pericol concret pentru România şi pentru populaţia României atâta timp cât suntem membri NATO”, a declarat Ponta. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a sosit, aseară, la Bucureşti.
Ponta, după întâlnirea cu Rasmussen: Nu este niciun pericol pentru România atâta timp cât suntem membri NATO
- 16 mai 2014
- 0 vizualizări
- Fără comentarii

