Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost şef de campanie al lui Mircea Geoană, a declarat, astăzi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din ’90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană.
Premierul Ponta, şef de campanie al lui Geonă în 2009, a făcut declaraţia la evenimentul în care Tineretul Social Democrat premiază câştigătorii concursului Olimpiada de Comunicare Politică.
El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu – nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu – câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu – nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase – nu a câştigat.
Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.

