Jucătoarea Simona Halep, numărul 9 mondial şi câştigătoare a şapte turnee WTA, a primit titlul de Maestru al Sportului din partea ministrului Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu.
“Simona primeşte de asemenea şi Trofeul Naţional pentru Sport, care este la fel de mare ca performanţa ei şi la fel de greu ca tot ce a realizat ea până acum”, a afirmat Nicolae Bănicioiu în cadrul unei conferinţe de presă.
Simona Halep, locul 9 mondial, a câştigat, duminică, turneul de la Doha (Qatar), înregistrând al şaptelea său succes în circuitul WTA şi primul la o competiţie de categorie Premier 5. Halep a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi şase minute de joc, pe sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6. Potrivit site-ului tennis4wta.com, specializat în calcularea punctelor din ierarhia mondială din circuitul WTA, Halep va ocupa începând de săptămâna viitoare locul 7 în ierarhia mondială, egalând astfel cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanţă realizată de Irina Spîrlea în 1997.