Miercuri 03 Decembrie 2025, Actualizat 5:56 pm

 

Peste 900 de jandarmi, mobilizaţi pentru ordinea publică la meciul România- Argentina

jandarmi pe stadionPeste 900 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică şi pentru siguranța spectatorilor care vor fi prezenți la meciul amical de fotbal dintre echipele reprezentative ale României şi Argentinei, care se va disputa mâine pe stadionul ’Arena Națională’ din Capitală, începând cu ora 21.00.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30, doar pe bază de bilete şi invitații, iar pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Capitalei le recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porților de acces.

Jandarmeria Capitalei le solicită suporterilor să manifeste înțelegere față de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicațiilor forțelor de ordine, pentru ca această competiție să se desfăşoare în condiții optime de siguranță.

Lăsați un comentariu

*