Sâmbătă 10 Mai 2025, Actualizat acum -235 zile 5:56 pm

 

Nouă militari români, decoraţi de Ambasada Franţei, ca apreciere pentru colaborarea din Afganistan

militari-romani-afganistanNouă militari români, care au participat alături de militarii francezi la misiunea ISAF din Afganistan, vor fi decorați, astăzi, la ora 12.00, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, de ambasadorul Franței în România, Philippe Gustin.

“Opt dintre aceşti militari aparțin Forțelor Terestre şi au cooperat cu militarii francezi în cadrul misiunii NATO de instruire a armatei afgane în domeniul blindatelor în Kabul. Militarul aparținând Forțelor Aeriene române a participat alături de militarii francezi la misiunile desfăşurate în cadrul comandamentului aeroportului internațional din Kabul”, precizează Ambasada Franței la Bucureşti.

Militarii români care vor fi decorați au participat, alături de cei francezi, la misiunea ISAF din Afganistan, din a doua jumătate a anului 2012 şi până la finele anului 2013.

“Prin acordarea acestor decorații, autoritățile militare franceze doresc să îşi arate recunoştința pentru devotamentul, profesionalismul şi spiritul de colaborare de care militarii români au dat dovadă pe tot parcursul misiunii”, menționează Ambasada Franței.

Totodată, ceremonia marchează excelenta colaborare în domeniul apărării între Franța şi România.

Lăsați un comentariu

*