Hidrologii au emis o avertizare cod galben, valabilă din această seară până vineri seară, pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, unde se pot produce creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie. Avertizarea a fost emisă pentru râurile din bazinele Caraş, Nera, Cerna ( judeţul Caraş-Severin), Drincea (Mehedinţi), Desnăţui (Dolj), pentru unii afluenţi ai Jiului (în Gorj, Dolj şi Mehedinţi), dar şi pentru unii afluenţi ai Oltului inferior (în Gorj,Vâlcea, Olt şi Dolj), fiind valabilă de miercuri, ora 20.00, până vineri, la ora 18.00.
Hidrologii au menţionat că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate. De asemenea, creşteri importante de debite, care ar putea să ducă la atingerea cotelor de atenţie, s-ar putea produce şi pe alte râuri mici din sudul şi estul ţării.

