Un bărbat a fost găsit împuşcat în cap, cu o armă de vânătoare, în locuinţa acestuia de pe strada Clucerului, din Sectorul 1 al Capitalei, din primele informaţii rezultând că s-ar fi sinucis, au declarat astăzi oficiali din Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, incidentul a fost sesizat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 09.20,de către soţia acestuia, care l-a găsit mort, cu arma lângă el.
O echipă de criminalişti este la faţa locului pentru a ridica probe, iar poliţiştii Serviciului Omoruri fac investigaţii pentru stabilirea exactă a condiţiilor în care s-a produs incidentul.

