Sâmbătă 13 Decembrie 2025, Actualizat acum -18 zile 5:56 pm

 

Voiculescu, condamnat la închisoare cu executare

dan voiculescuDan Voiculescu a fost condamnat azi la 10 ani de închisoare cu executare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a decis Curtea de Apel Bucureşti.

Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său. Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani.

Prin această sentinţă, Curtea de Apel i-a dublat lui Voiculescu pedeapsa dată de Tribunalul Capitalei la fondul procesului. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti va fi comunicată Tribunalului Capitalei, care va emite mandatul de punere în executare a pedepsei. Mandatul va fi pus în aplicare de Serviciul Urmăriri al Poliţiei. Astfel, Dan Voiculescu va fi luat de poliţişti de la domiciliu sau se poate preda la o secţie, urmând să fie încarcerat.

De alfel, şi fostul ministru al Comunicaţiilor, Sorin Pantiş, a fost condamnat definitiv, azi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani de închisoare, în acelaşi dosar.  Magistraţii de la CAB au majorat astfel pedeapsa de şase ani de închisoare dată de Tribunalul Bucureşti în cazul lui Pantiş, în septembrie 2013, la fondul procesului.

Sorin Pantiş a fost acuzat de complicitate la stabilirea unei valori diminuate a institutului faţă de cea reală şi fals în înscrisuri.

Lăsați un comentariu

*