O femeie de 28 de ani din comuna Moreni, județul Iași, a fost înjunghiată mortal de fostul său concubin, care a încercat apoi să se sinucidă.
Potrivit vecinilor, femeia se întorsese de la muncă din străinătate, iar bărbatul, în vârstă de 29 de ani, cu care aceasta avusese anterior o relație, încerca să o convingă să se împace. Localnicii au spus că între cei doi a izbucnit o ceartă în noaptea de duminică spre luni, în urma căreia bărbatul a înjunghiat-o pe femeie de mai multe ori în zona toracelui, apoi a încercat să se sinucidă.
Femeia a fost găsită moartă în fața porții casei de către vecini.
Potrivit martorilor, la crimă au asistat și cele trei fete ale femeii, în vârstă de 6, 9 și 11 ani, care au fost preluate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Ele vor fi ținute în plasament de urgență până când se vor identifica rudele mamei.
Agresorul nu este tatăl niciuneia dintre cele trei fete, două dintre ele având același nume de familie, iar una purtând nume diferit, toate distincte de cel al bărbatului de 29 de ani.
Cazul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

