Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu şi-a dat demisia din organizaţia PNL Sector 1, a declarat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cristina Pocora. Călin Popescu Tăriceanu şi-a înregistrat demisia din PNL la organizaţia Sector 1, din care făcea parte.
Fostul premier din perioada 2004-2008 este membru fondator al PNL. El a deţinut funcţia de preşedinte al PNL între februarie 2005 şi martie 2009. De asemenea, a fost preşedinte interimar al PNL şi copreşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevăr – D.A. între octombrie 2004 şi februarie 2005. În perioada 1993-2004, Tăriceanu a fost vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, iar între 1990 şi 1992 secretar executiv al PNL.

