Duminică 21 Iunie 2026, Actualizat acum -193 zile 5:56 pm

 

Victor Ponta se va întâlni cu papa Francisc şi cu premierul Italiei

victor pontaPremierul Victor Ponta începe joi o vizită oficială de trei zile la Roma, unde se va întâlni cu prim-ministrul italian recent instituit, Matteo Renzi, şi cu papa Francisc.

“Primul-ministru Victor Ponta va fi primit în audiență privată de către Sanctitatea Sa Papa Francisc. (…) De asemenea, primul-ministru al Guvernului României va avea şi o întrevedere cu E.S. Monsenior Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului”, se precizează într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, vor fi discutate relațiile şi colaborarea dintre România şi Sfântul Scaun în susținerea drepturilor omului, a libertății religioase şi combaterii discriminării creştinilor în lume. Totodată, vor fi luate în discuție şi o serie de proiecte bilaterale în domeniile educației şi culturii, promovarea cooperării ecumenice prin încurajarea dialogului dintre Biserici şi susținerea comunităților româneşti din diaspora. Întâlnirea cu papa Francisc va avea loc sâmbătă.

Premierul Victor Ponta va avea mâine o întâlnire cu omologul său italian, Matteo Renzi.

“Pe agenda discuțiilor dintre cei doi prim-miniştri figurează cooperarea politică şi economică bilaterală dintre România şi Italia în cadrul Parteneriatului Strategic, precum şi teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe prioritățile Preşedinției italiene din semestrul II 2014 şi obiectivele susținute de România”, se arată în comunicatul citat.

Din delegația care îl va însoți pe primul-ministru face parte şi Titus Corlățean, ministru al Afacerilor Externe.

Lăsați un comentariu

*