Joi 02 Iulie 2026, Actualizat acum -182 zile 5:56 pm

 

Fotograful român Vlad Eftenie, printre câştigătorii concursului Sony World Photography 2014

fotografFotograful român Vlad Eftenie se numără printre câştigătorii de la ediţia 2014 a concursului Sony World Photography, una din cele mai importante competiţii de fotografie din lume, informează theguardian.com.

Vlad Eftenie s-a impus la categoria “Low light” din secţiunea “Open”, o competiţie deschisă tuturor fotografilor, în care jurizarea ţine cont de o singură fotografie. Juriul a selectat până la zece imagini pentru fiecare categorie.

Fotografia sa, intitulată “First snow”, prezintă o tânără care se află seara, într-o staţie de tramvai, protejându-se cu o umbrelă de primii fulgi de zăpadă ai anului trecut.

Alţi trei fotografi români – Bogdan Ivan (categoria Oameni) şi Roibu Grigore (categoria Panoramă), ambii în secţiunea “Open”, şi Iringo Simon (categoria Cultură din secţiunea “Youth”) – s-au aflat pe lista scurtă a ediţiei din 2014 a premiilor Sony World Photography.

Câştigătorii categoriei profesionale şi ai râvnitelor premii L’Iris D’Or/ Sony pentru Fotograful anului vor fi anunţaţi la gala din 20 aprilie, care va avea loc în Londra.

Câştigătorul distincţiei L’Iris D’Or va primi 25.000 de dolari, iar Fotograful anului va primi 5.000 de dolari. De asemenea, toţi câştigătorii vor primi cel mai nou echipament fotografic Sony.

Anul acesta, fotografi din 166 de ţări au trimis aproape 140.000 de imagini, înregistrându-se astfel cel mai mare număr de înscrieri din istoria celor şapte ani ai concursului. Dintre acestea, juriul a selectat o listă reprezentativă a celor mai bune lucrări fotografice din întreaga lume.

Lăsați un comentariu

*