Poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au observat, prin sistemul de supraveghere, un grup format din şase persoane care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria spre România, prin zona frontierei verzi, potrivit unui comunicat transmis, marti, de reprezentanţii Gărzii de Coastă. La faţa locului a mers o echipă care a interceptat grupul, cele şase persoane, între care patru copii, fiind duse sediul Poliţiei de Frontieră Negru Vodă pentru cercetări.
În urma verificărilor s-a stabilit că cei şase, cu vârste cuprinse între 9 şi 40 de ani, sunt cetăţeni sirieni şi au încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a ajunge într-o ţară din vestul Europei. Extinzând cercetările în zona în care au fost observați sirienii, polițiştii de frontieră au descoperit un bărbat care se afla într-un autoturism înmatriculat în Elveţia, oprit în apropierea Punctului de Frontieră Negru Vodă. Şoferul maşinii, de origine siriană, în vârstă de 45 de ani, s-a legitimat cu un paşaport elveţian şi a spus că intenţiona să preia grupul de migranţi sirieni pentru a-l transporta în Elveţia. În autoturism, au fost descoperite mai multe obiecte personale care aparţineau celor şase migranţi depistaţi la frontiera verde.
Sirienii au recunoscut că şoferul le este rudă şi că i-a ajutat să ajungă până în apropierea frontierei de stat a României.
Grupul de migranţi a fost predat autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state, iar călăuza a fost reţinută de procurorii constănţeni, ulterior primind mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile

