Duminică 21 Iunie 2026, Actualizat acum -193 zile 5:56 pm

 

Patru persoane intoxicate cu fum într-un incendiu izbucnit într-un bloc din Capitală

pompieriTrei bărbaţi şi o femeie au fost duşi la spital, în această dimineaţă, după ce s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un bloc din Capitală, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.

Incendiul a izbucnit în jurul ora 06.00, la etajul patru al unui apartament dintr-un bloc de la intersecţia Căii Sebastian cu Bulevardul 13 Septembrie.

Potrivit lui Vasile Daniel, din primele informaţii rezultă că incendiul ar fi izbucnit din cauza unei ţigări uitate aprinse pe o canapea. Cele patru persoane aflate în locuinţă, trei bărbaţi şi o femeie, s-au trezit în jurul orei 6.00, din cauza fumului şi s-au refugiat pe balcon.

Incendiul a fost stins la scurt timp după venirea pompierilor, iar cele patru persoane, care s-au intoxicat cu fum, au primit primele îngrijiri la faţa locului, apoi au fost transportate la cu ambulanţe SMURD la Spitalul Floreasca, Spitalul Bagdasar-Arseni, Spitalul Universitar şi, respectiv, Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.

Lăsați un comentariu

*