Plenul Senatului a respins, azi, cu 104 voturi “împotrivă” şi 15 voturi “pentru”, cererea Parchetului privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă.
Votul a fost secret cu bile.
Senatorul PSD Marius Isăilă a declarat, azi, în plenul Senatului, că soarta sa este în mâinile colegilor, că este nevinovat şi că oricare dintre senatori poate ajunge în aceeaşi situaţie.
“De votul dumneavoastră depinde nu numai evoluţia mea profesională, socială, ci şi posibilitatea de a sta alături de copiii mei şi de a-i creşte aşa cum am fost învăţat de familia mea, de către cei faţă de care îmi este ruşine, acum, că mă aflu în faţa dumneavoastră, adică de către părinţii mei, care m-au educat frumos“, a spus senatorul PSD.

