Premierul Victor Ponta a transmis conducerii Senatului o informare în care precizează că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European şi nici nu a prezentat executivului poziţia sa. Ponta a transmis o informare referitoare la reuniunea Consiliului European din 20-21 martie de la Bruxelles, cu precizarea că nu poate oferi informaţii cu privire la mandatul României conform Legii 373/2013.
Potrivit articolului 18 din Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene, “guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte”. De asemenea, articolul precizează că, “înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul”, iar aceste propuneri se vor include în proiectul de mandat formulat de guvern. Totodată, se precizează faptul că “preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul”.

