Soacra ministrului Daniel Constantin, fost consilier superior la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, şi un fost inspector principal din aceeaşi instituţie sunt vizaţi într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de luare de mită şi fals intelectual.
Maria Pop este funcţionar la Direcţia Finanţelor Publice Argeş şi este acuzată că a primit 500 de lei mită pentru a proteja o firmă vizată de un control. Faptele ar fi avut loc în vara anului trecut. Atunci, Maria Pop și Cătălin Ionel Stoica, la data comiterii faptelor inspector principal în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş, ar fi trebuit să facă un control la un agent economic. Cei doi s-ar fi înțeles cu cel vizat de control și ar fi primit 500 de lei pentru a măslui rezultatele.
Procurorii anticorupție susțin că pentru aceste fapte s-a impus începerea urmării penale pe numele celor doi pentru luare de mită, fals intelectual, uz de fals și participație la abuz în serviciu. Procurorii mai spun că cei doi și-au și decontat cheltuielile de călătorie pentru perioada controlului care nu ar fi avut loc.


