Fostul şef al Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, Mircia Chelaru, a fost trimis, vineri, în judecată, pentru fapte de corupţie. Acesta este acuzat că ar fi beneficiat de banii de chirie pentru un apartament în Bucureşti, deşi deţinea, alături de soţia sa, o altă locuinţă.
Potrivit procurorilor DNA, la data de 28 octombrie 2000, Mircia Chelaru, având funcţia de şef al Statului Major General al Ministerului Apărării Naţionale, ar fi solicitat, prin raport, ministrului Apărării Naţionale aprobarea de a i se repartiza o locuinţă de serviciu.
În cuprinsul solicitării, acesta ar fi omis să precizeze că deţine în proprietate o altă locuinţă împreună cu soţia, în Garnizoana Bucureşti, dobândită din fondul locativ al Ministerului Apărării Naționale, după anul 1990.
Aspectele omise din raport, referitoare la situația sa locativă, constituiau impedimente absolute care ar fi fost de natură să-l împiedice pe inculpat să primească o locuință de serviciu în garnizoana București.
Astfel, la data de 13 decembrie 2000, în baza repartiţiei, s-a încheiat între M.Ap.N. şi Mircia Chelaru, un contract de închiriere pentru perioada 13 decembrie 2000- 13 decembrie 2002, deşi acesta împreună cu soţia sa deţineau în coproprietate o locuinţa situată în Bucureşti.
La data de 7 iunie 2001 Mircia Chelaru a fost trecut în rezervă.
Deşi contractul de închiriere expirase la data de 13 decembrie 2002, iar tacita relocaţiune nu opera în acest domeniu, ulterior, între Ministerul Apărării Naţionale şi inculpat ar fi fost încheiat retroactiv un alt contract de închiriere, pentru perioada 14 decembrie 2002- 1 iulie 2003, având ca obiect aceeași locuinţă de serviciu.
Acest contract ar fi fost prelungit succesiv, de patru ori, prin acte adiţionale, deşi Mircia Chelaru nu îndeplinea condiţiile legale pentru prelungirea termenelor de închiriere.
La data de 7 iunie 2007 a fost încheiat între M.Ap.N. și inculpat contractul de vânzare – cumpărare a locuinței de serviciu, pe care acesta din urmă ar fi vândut-o în cursul anului 2008, pentru suma de 300.000 euro.

