Luni 21 Iunie 2021, Actualizat acum -193 zile 5:56 pm

 

Zeci de percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări. Scotocirile au avut loc în București și județele Ilfov și Giurgiu

perchezitii, stiri, news, nationalPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au reușit, vineri,  destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în contrabandă cu țigarete.

Astfel, au fost desfășurate 26 de percheziţii la locuințele membrilor grupării, din București și județele Ilfov și Giurgiu. Totodată, au fost puse în aplicare 24 de mandate de aducere a celor vizați.

În fapt, investigațiile din dosar au vizat 14 persoane, care, începând cu anul 2019, ar fi  depozitat, transportat și comercializat țigarete neintroduse în circuitul fiscal al României, cunoscând că provin din contrabandă.

Aceștia ar fi constituit grupul infracțional, fiecare membru având un rol bine determinat. La activitatea infracțională ar mai fi participat alte 8 persoane, care ar fi reprezentat surse de aprovizionare cu țigarete de contrabandă pentru membrii grupării sau ar fi cumpărat țigările pe care membrii le-ar fi comercializat.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri și medii de stocare, 32 de telefoane mobile, 310.450 de lei, 5.000 GBP, 250 de euro și 400 de franci elvețieni. Au fost indisponibilizate 10 autoturisme, precum și 1.481.680 de țigarete provenite din contrabandă, de diverse mărci, toate fiind predate ulterior Direcției Regionale Vamale București.

Persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea continuării cercetărilor.

Investigația a avut suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și U.T.A.I. din Inspectoratul General al Poliției Române, precum și al Serviciului Criminalistic – D.G.P.M.B., iar activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – B.S.I.J. „Vlad Țepeș” și Direcției Regionale Vamale București.

Lăsați un comentariu

*